SecȚiune dedicată dezvelirii statuii lui Sir Charles Hartley

   În ziua de 03 noiembrie 2016, la Sulina, a fost dezvelită statuia lui Sir Charles Augustus Hartley (1825 - 1915), cunoscut ca și „Părintele Dunării“ în urma activității pe care a desfășurat-o pentru punerea în valoare a Canalului Sulina prin ingenioase lucrări hidrotehnice, multe din soluțiile tehnice pe care le-a folosit atunci fiind și astăzi viabile.

Restaurare si consolidare catedrala
Bustul „Părintelui Dunării“

   La ceremonie au participat, alături de reprezentanți ai autorităților locale, o serie de personalități ale vieții politice și economice județene și naționale, care au rostit câteva cuvinte despre cel ce a deținut o perioadă funcția de inginer șef în cadrul Comisiei Europene a Dunării, activând la Sulina pentru deschiderea spre mare a unei importante căi de navigație.
   Printre cei ce au rostit alocuțiuni s-au numărat Dl. Victor Pancratov - Președintele Asociației Progresul Dobrogei, dl. Horia Teodorescu - Președintele Consiliului Județean Tulcea, dl. Eugen Teodorovici - fost Ministru al Ministerului Finanțelor Publice și dl. Micu Mihai - Președinte al Asociației pentru Recunoașterea Comisiunii Europene a Dunării - 1856, drept Primul Organism European Suprastatal.


   Împreună au subliniat un important aspect al conceptului de unitate, remarcând faptul că ideea înființării unei Comisii Europene a fost pusă în practică și a funcționat cu succes în urmă cu peste 150 de ani, fiind un adevărat precursor al actualei Uniuni Europene.


   După dezvelirea bustului închinat lui Sir Charles Hartley, a fost citit discursul d-lui Primar - ing. Nicolae Răduș, adresat participanților la eveniment: „... aș dori să încep prin a spune simplu că noțiunea de părinte ne este cunoscută; începe cu dorința, devine un vis împlinit și se transformă într-o datorie pe tot parcursul vieții!


Drum dinspre plaja
Primarul oraşului Sulina, dl. ing. Răduș Nicolae, alături de dl. Victor Pancratov, dezvelind statuia lui Sir Charles Hartley


   Astăzi, 03 noiembrie 2016 ne-am adunat aici, în fața Palatului Comisiunii Europene a Dunării, pentru a omagia un alt gen de părinte, părintele unui fluviu. Din ceea ce cunoaștem, Sir Charles Augustus Hartley nu a avut urmași. A traversat însă, ca orice părinte toate etapele firești: dorința, visul împlinit și datoria de a urmări îndeaproape evoluția proiectului hidrotehnic asemenea unui părinte care supraveghează dezvoltarea propriului copil. Vom vorbi despre cel ce a fost și va rămâne cunoscut în istorie drept „Părintele Dunării“.





   Începându-și activitatea ca inginer stagiar la compania Scotish Central Railway, reușește să se facă rapid remarcat, primind la numai 23 de ani o lucrare importantă ca inginer șef într-un port din sudul Angliei.


Auto pe drum
Rostire discurs în numele Primarului orașului Sulina, ing. Răduș Nicolae.



   Respectând devizele de lucrări și executând rapid lucrări de calitate, Sir Charles Hartley, cu o imagine de tânăr inginer ambițios, este chemat la Sulina devenind inginerul-șef al Comisiunii Europene a Dunării. Aici a realizat lucrări de regularizare a Canalului Sulina, reușind să asigure tranzitarea de către nave mari a Barei Sulina.









   Vreme de 50 de ani s-a ocupat de lucrări extrem de complexe, aplicând soluții tehnice revoluționare pentru acele timpuri.



Reabilitare Castel de apa
Fotografie de grup a participanților la eveniment.





   Și, dacă până mai ieri din imaginea acelor vremuri simțeam că lipsește ceva, începând de astăzi tabloul este complet. Instalat aici, lângă Palatul Comisiunii Europene a Dunării, bustul marelui inginer hidrotehnist Sir Charles Augustus Hartley pare să supravegheze în continuare fluviul Dunărea, asigurându-se într-un alt mod, că navigația se desfășoară și astăzi în condiții de maximă siguranță.






   Începând de astăzi, 03 noiembrie 2016, în unicul oraș al Deltei Dunării, situat în estul extrem al României și al Europei continentale, s-a întors o nouă filă în cartea de istorie“...


A consemnat Dănuț Chiriac

    Copyright © Primaria orasului Sulina 2008