SECŢIUNE DEDICATĂ "MARATONULUI DELTEI DUNĂRII" - EDIŢIA I

   Cine s-ar fi gândit că poţi organiza un maraton pe o insulă, căci, ce altceva este suprafaţa de pământ de la capătul estic al Deltei Dunării pe care se află aşezat oraşul Sulina?.

Startul maratonului
Startul cursei de alergare







   Şi, iată, ideea a prins contur, concretizându-se în data de 20 octombrie 2012, odată cu startul primei ediţii a „Maratonului Deltei Dunării”.













Cursa de maraton
Alergare pe malul Dunarii






   Sulina devine astfel, primul oraş dunărean din România care găzduieşte un maraton, căpătând şi un caracter internaţional prin participarea la proba de semimaraton a Dianei Louise Sharp din Marea Britanie.











La malul marii
Punct de verificare la malul marii








  Cursa de atletism, desfăşurată în oraş şi împrejurimi pe o lungime de aproximativ 42 de kilometri, a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Primăria oraşului Sulina, Clubul Eco Alpin şi Direcţia Judeţeană de Sport – Tulcea.









Cursa de maraton
Alergatori fluturand drapelul Romāniei





   Incluse într-un ciclu de maratoane intitulat „Din dragoste pentru Romania si istoria ei” - întreceri ce îşi propun să puncteze locuri încărcate de istorie - probele de maraton şi semimaraton desfăşurate la Sulina aduc un omagiu locuitorilor din Delta Dunării, a căror viaţă este vitregită de binefacerile legăturilor terestre ale celor aflaţi „pe continent”.







Cursa de maraton
Moment din timpul cursei








  La linia de start s-au aliniat un număr de 29 de concurenţi, organizaţi pe categoriile masculin şi feminin, atât în cadrul maratonului cât şi al semimaratonului, iar motto-ul ce i-a reunit pe cei ce au participat a fost: „Alergăm şi salvăm împreună Delta Dunării”.








Cursa de stafeta
Schimbare de stafeta





   De remarcat faptul că manifestarea a fost însoţită de o ştafetă a elevilor liceului „Jean Bart” din Sulina, ce şi-au împărţit distanţa de 42 de kilometri în tot atâtea segmente, alergând câte un kilometru cu un steguleţ al României, transmiţând în acest mod un mesaj simbolic: „Să facem sport, să facem mişcare şi să iubim România”.








Cursa de maraton
Moment din timpul cursei








  Pentru cei mai puţin antrenaţi a fost organizată şi o cursă de alergare populară pe distanţa de 6 kilometri.













Fotografie de grup
Fotografie de grup





   Felicităm şi pe această cale participanţii, fie că s-au numărat printre câştigătorii declaraţi oficial ori s-au numărat printre câştigătorii nedeclaraţi ai competiţiei, cu toţii posesori ai unor amintiri frumoase în urma întâlnirii în cel mai estic punct al Europei continentale.    










    Copyright © Primaria orasului Sulina 2008